Publicând o postare despre gaslighting și alte tehnici de manipulare pe blogul https://ceestiaziaidecisieri.blogspot.com, mi-am amintit de un mesaj privat conținând o povestire adevărată familială și familiară deosebit de tristă.
Îmi amintesc contextul, deci nu cuvânt cu cuvânt, și ce i-am răspuns omului care mi-a scris din disperare.
Povestea suna cam așa:
„Suntem 6 copii la părinți: 3 frați și 3 surori.
De mici am fost uniți și n-am crezut că ne vom îndepărta vreodată.
Făcuserăm un pact tacit prin care ne angajasem cu toții că, indiferent de ceea ce se va întâmpla în viață, vom continua să ne sprijinim reciproc. Suntem toți căsătoriți cu copii (2-3), ba avem și nepoți. Locuim între Spania și Romania, adică muncim acolo câteva luni și câteva stăm în România.
Când s-au îmbolnăvit părinții unii dintre noi s-au îngrijit de ei, am pus mână de la mână, și am plătit o femeie să le facă de mâncare, să-i spele.
Apoi s-a îmbolnăvit grav și o soră de a noastră.
Am fost devastați și am ajutat-o toți cum am putut. Unii i-au dat mai mult decât alții. Dar problemele ei nu se mai opresc niciodată. A început să ceară din ce în ce mai mult.
Avem și noi viața noastră, probleme ca toată lumea, copii, facturi de plătit. Niciunul nu este bogat sau nu știe ce să facă cu banii. Ne sacrificăm ca să oferim copiilor un viitor mai bun.
Când ajutorul pe care i-l dădeam s-a rărit, a început să mintă. La unul spunea o poveste, la altul alta.
Apoi a început să ne acuze că n-o ajutăm, că suntem egoiști, că nu ne pasă de ea.
Ne suna și ne bombarda cu insulte.
Eu eram cea mai apropiată de ea, am crescut împreună, că este o diferență de trei ani între noi. Pentru mine, sora mea era cea mai bună și puternică femeie din lume. Mă uitam la ea ca la un Dumnezeu.
Dacă noi nu ne plângem, ea crede că numai ea are probleme.
«Frații se ajută între ei. Ce fel de frați sunteți voi? N-aveți niciun pic de suflet. Și cât v-am ajutat și cât v-am iubit.»Nu știu cum ne-a ajutat ea pe noi că noi mereu am susținut-o material, așa cum am putut. Poate unii nu i-au dat mii de euro, dar au luat de la gura copiilor lor ca să-i dea ei.
Eu am blocat-o pe telefon, că nu mai făceam față la atâta răutate și ingratitudine. Le am și eu pe ale mele.
Am aproape 55 de ani și numai anul acesta mi-am dat seama cât ne-a manipulat pe toți.
Are o problemă cu băutura de care noi nu am știut. Nu admite că o are, ba, în mod total absurd, pare să fie mândră de asta.
Poate nu mândră, dar impune tuturor să accepte ceea ce face ea pentru că este bolnavă. Băutura o face să uite și să doarmă.
Dar atât de mult bea, încât nu mai știe de ea. Au dus-o la doctor copii, la psiholog. Au cheltuit averi cu ea. Nu vrea să lase băutura că numai băutura o ajută să trăiască.
Știu că din-afară noi părem că nu o înțelegem, dar o înțelegem. Din nefericire, excesul de alcool i-a distrus creierul complet.
Nu-i mai este teamă de nimic. Nu mai respectă pe nimeni. Nu mai are niciun Dumnezeu.
Minte, manipulează, insultă, fură, sare la oameni și fizic, abuzează emoțional pe oricine se apropie de ea. Îi acuză pe toți că o disprețuiesc în loc să-i respecte suferința.
Îi dă lumea un deget și ea nu vrea doar mâna, vrea viață lor întreagă.
Din punctul ei de vedere, ar trebui să stăm în genunchi pe lângă ea și să-i plătim facturile, datoriile pe care le face din cauza băuturii și câte și mai câte.
Orice spunem și facem este greșit. O ofensăm și o luăm în râs, după părerea ei.
Noi avem datoria să ne îngrijim de ea, spune mereu. Bate apropouri la oameni că n-o ajutăm că nimeni nu a ajutat-o, că numai ea a fost bună cu noi. Nu știu câți dintre oameni pot înțelege în ce situație familială suntem. Frați de sânge.
Nu putem trăi cu ea în aceeași localitate. Vine pe nepusă masă, la orice oră, nici nu bate la ușă, intră direct, ca la ea acasă. «Ce-i al nostru este și al ei.»
Nu avem pic de intimitate. Trebuie să stăm cu ușile închise cu cheia, ca la pușcărie.
E iadul pe pământ.
Dacă noi am merge la ea să intrăm cum face ea, ne-ar da în cap. Mereu se plânge că n-are intimitate.
Este imposibil de explicat și de înțeles o asemenea situație.
După ani de coșmar, nici nu mai încercăm să vorbim cu ea, că n-avem cu cine discuta.
Băutura nu este ca țigara, este ca drogurile. Când devii dependent, te distrugi pe tine în primul rând, dar cei din jur suferă de 1000 de ori mai mult în cazul în care ești violent și agresiv, cum este ea.
Și-a pus copiii și pe noi în situații teribile. Cade peste tot. Trebuie s-o culegem de pe stradă. Ne sună oamenii în miezul nopții.
Este complet pierdută și ne-a adus la disperare.
Nu mai știm ce să facem. Dacă am avea bani cu duiumul, i-am da, dar abia ne ducem zilele și noi. Și în plus, i-ar bea pe toți. Nu mai are valoarea banilor. A uitat cât de greu se fac.
Nu mai simt nicio iubire pentru ea. Nici milă, nimic. Obișnuiam să plâng în fiecare seară pentru ea, dar nu mai am lacrimi. Nu-i doresc răul, dimpotrivă, dar nu mai pot simți iubire.
Există o limită la cât rău poate face un om altora. Ea a întrecut-o demult.
După ce au murit părinții, Dumnezeu să-i ierte, am îmbunătățit casa lor, ca să aveam unde trage toți împreună măcar o dată pe an. Nu ne trebuia, dar am vrut să le respectăm memoria și munca de o viață.
Când credeam toți că s-au liniștit apele cât de cât, a intrat în casa goală, a făcut dezastru și apoi a spart geamul, ca să credem noi că au fost hoții. A furat o cheie pe care noi am pierdut-o din vedere. Ori a făcut o copie, nu știm cum, dar pe geam n-ar fi putut să intre, este prea sus și ea e micuță.
Fiind zăpadă, s-au văzut urmele prin curte și n-a folosit o scară. N-ar fi putut, erau prea multe cioburi rămase în geam.
A uitat căciula. Știm că este a ei.
Dar n-am putut să mergem la poliție. Știam că nu-i poate face nimic. Nu o poate astâmpăra nimeni. Îi dă amenda și tot noi trebuie să plătim.
Cum poate o soră sau un frate să facă așa ceva?
Nu i-a spus nimeni nimic, că ne temem că face și mai rău.
Stăm cu frica în sân.
Nu înțelegem cum poate să aibă o minte așa de criminală.
Nu este numai băutura, aș a fost de mică. Afurisită, invidioasă, geloasă, răzbunătoare. Dar parcă am fost orbi toți. Numai acum punem lucrurile cap la cap. Au fost semne destule, dar a reușit să ne manipuleze pe toți. Pe unii mai mult decât pe alții.
Ne dăm seama că este o problemă mintală, dar cum ne ajută pe noi să știm asta? Nu suntem doctori, nu o putem trata. Și un om care bea și nu consideră că are o problemă, cum poate fi ajutat?
Nu ne scot banii afară din casă, ca să plătim la infinit pentru toate daunele pe care le face.
Ne este frică de ea. Ne este frică că vrea să facă scandal și știm că oamenii îi vor da dreptate ei, căci este bolnavă. Noi intrăm la pârnaie. Noi suntem scuipați și disprețuiți.
Nu suferim numai o dată, suferim de trei ori:
- o dată din cauza ei
- o dată din cauza problemelor noastre personale, ale copiilor, ale greutăților vieții
- și o dată când oamenii ne arată cu degetul că n-avem grijă de ea
Cum putem să avem grijă de ea?
Până când?
De noi cine are grijă?
Se răsucesc părinții în mormânt.
Nu mai vizităm România de 2 ani, ca să nu traumatizăm copiii.”
Cam așa a povestit biata femeie. Cum am spus, este cum îmi amintesc eu.
Am afantazia, și nu am memorie vizuală, dar îmi amintesc prin emoții. Și la citirea acestei povestiri, cum sunt deosebit de empatetică, am plâns cu suspine. M-a durut inima pentru ea, pentru ei toți. Inclusiv pentru persoana care face atâta rău și pare să nu aibă nicio mustrare de conștiință. Parcă nu mai are nimic uman în ea.
Cu ce ajută pe un om să știe că răufăcătorul este bolnav?
Îți spun eu, cu nimic practic.
Când cineva îți distruge munca de o viață sau liniștea copiilor tăi, pe care îi iubești mai mult decât pe tine, faptul că agresorul este bolnav mintal, are o problemă cu alcoolul sau drogurile, este irelevant. Răul rămâne, indiferent că are scuze.
Apoi am plâns, pentru că mi-am dat seama că nu aveam cum să ajut. Nu am știut și încă nu știu ce sfat să dau.
Nu toți oamenii pot fi salvați.
Nu toate problemele au soluții.
Orice aș spune, nu poate fi o alinare.
Cât poate fi înțeles, iertat și ajutat un om care strică intenționat?
Și cât poate să îndure destinatarul agresiunii (fizică, morală, materială etc.)?
Familiile disfuncționale, persoanele toxice, narcisiste, egoiste, egocentrice, manipulatoare și cu minți criminale (părinți, frați care cer în permanență, pretind, urăsc și distrug intenționat), sunt realități crude foarte comune. Dar mulți dintre noi nu le înțeleg. Unii arată cu degetul pe cei care au membri ai familiei care se droghează, beau, fură, dând vina pe îngrijitori (frați, surori, părinți, copii) pentru situația mizerabilă în care se găsesc persoanele intoxicate. Mulți nu au habar ce simt cei care sunt constrânși să aibă grijă de persoane care nu sunt stăpâne pe ele.
Nu își imaginează durerea, confuzia, umilința, frustrarea, impactul actelor oribile la care asistă zi de zi, sau de mai multe ori pe zi și poate pe noapte.
Oamenii care beau adorm când sunt intoxicați și se trezesc la orice oră, în timp ce ceilalți stau poate de strajă sau dorm cu un ochi deschis (dacă este noapte).
Și când cei care au dormit adânc se trezesc, fac tărăboi că sunt confuzionați, flămânzi, speriați etc.
Îngrijitorii sau membrii ai familiei care trăiesc alături de oameni iresponsabili din cauza bolilor și/sau/plus a dependențelor se confruntă cu provocări imense.
Sunt nevoiți să facă față unor situații extrem de grave, cum ar fi gestionarea comportamentelor dificile, navigarea prin sistemul de sănătate și echilibrarea responsabilităților de îngrijire cu alte obligații personale și profesionale.
Aceste situații duc la istovire emoțională și fizică, cunoscută sub numele de sindromul „burnout” în engleză. Acest termen s-ar traduce în română ca „epuizare” sau „epuizare profesională.”
Omul nu are energie infinită. Este ca o baterie de telefon, când s-a terminat, nu mai există conexiune, viață în el. Cu toate acestea, unii dintre noi nu au luxul de a se odihni când cad de oboseală, fie că vor, fie că nu, trebuie să se ridice și să ajute pe cel care suferă de dependența de alcool sau droguri.
Există ceva fundamental greșit cu societatea noastră care simte mai multă empatie pentru un om care abuzează de alcool sau de substanțe stupefiante, ori, pur și simplu de bunătatea altora decât pentru îngrijitorii care se sacrifică zi de zi.
Imposibil de cuantificat câte persoane lasă viața să treacă pe lângă ele sau trăiesc într-un coșmar care nu se mai termină, căci multora le este rușine sau jenă să spună cuiva ceva. Suportă în tăcere batjocurile și agresiunile verbale și fizice la care sunt (poate) supuși. Copii, părinți, frați etc.
Dacă unul dintre noi a trecut prin așa ceva și nu i s-a părut greu, nu înseamnă că altora nu le este sau nu ar trebui să le fie.
Fiecare situație este diferită. O infinitate de variabile se combină și încrucișează creând un cerc vicios din care nimeni nu poate ieși.
Abuzul și durerea diferă de la caz la caz.
Nu este destul că suferă din pricina altora - chiar dacă nu intenționată - dar trebuie să fie și acuzați și condamnați de persoane externe situațiilor distopice pe care le trăiesc.
În loc să dăm vina pe ei, să-i acuzăm că cei de care sunt poate constrânși să se îngrijească, ar trebui să încercăm să înțelegem mai bine situația lor. Îngrijirea unei persoane care nu este stăpână pe ea din cauza bolilor sau a dependențelor este o sarcină extrem de dificilă și stresantă. În loc să îi criticăm, să-i condamnăm, ar trebui să le oferim sprijin și compasiune.
Acești îngrijitori, care își pun adesea propriile nevoi deoparte pentru a avea grijă de ceilalți, merită recunoaștere și sprijin.
Este esențial să schimbăm această perspectivă și să începem să valorizăm și să respectăm munca și sacrificiul pe care îl fac îngrijitorii. Ei sunt eroii nevăzuți care merită la fel de multă compasiune și înțelegere ca și cei pe care îi îngrijesc.
Poate în străinătate, îngrijitorii au acces la consiliere, grupuri de sprijin, servicii de respiro și alte resurse care pot ajuta la gestionarea stresului și la prevenirea epuizării.
Dar la noi? De unde așa ceva?
Sinceră să fiu, este aproape imposibil ca un îngrijitor să fie apreciat și susținut în orice țară s-ar afla.
Suntem martori toți la ce scrie mass-media. Scandal peste scandal. Războaie de tot felul, în numele unei dreptăți unilaterale și a unui Dumnezeu călău.
Informațiile sunt manipulate. Cenzurate. Depinde de cine le scrie/spune și cu ce interes.
Dacă ești un VIP și admiți că ai o problemă cu drogurile sau alcoolul, sau chiar dacă ești un oarecare (în unele cazuri) imediat sar oamenii să te felicite pentru curaj și sinceritate. Ești ridicat în slăvi, încurajat.
Dar dacă ești îngrijitor și ai o cădere nervoasă, ți-ai pierdut răbdarea o dată, ai țipat la un om vulnerabil poate pentru că te-a scuipat, ți-a dat cu șutul sau cu sticla în cap, ești pus pe cruce. Ars pe rug, căci ai abuzat de rolul tău și de cineva care nu se poate îngriji de sine. Când cel mai vulnerabil ești tu. Complet epuizat.
Tu ești pedepsit de mai multe ori.
Evident, sunt cazuri și cazuri și toate sunt diferite. Unice. Nu vorbim de îngrijitori fără milă - aceștia ar trebui închiși pe viață sau trimiși la ocnă. Vorbim de oameni normali, care au ajuns la capătul puterilor.
Despre asta (și despre multe altele) scriu detaliat în cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală, ba chiar și în romane. Încerc din răsputeri să aduc atenția umanității asupra celor asupriți în umbră de la începutul timpurilor.
Fiecare dintre noi ar trebui să promoveze o mai bună înțelegere și recunoaștere a provocărilor cu care se confruntă îngrijitorii, pentru a reduce stigmatizarea și a încuraja o mai mare empatie și sprijin în societate.
🕮
Cărțile mele se găsesc peste tot online, în ambele formate: electronic și de hârtie.
Aici un link direct (apasă, se va deschide o altă pagină sigură 100%), ca să vezi titlurile pe Google Play – doar pe acelea noi, semnate cu numele meu întreg: Cristina Gherghel.
💯Legea recompensei
Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală.
Dar nu numai. ☺️
Credit fotografii
Unele sunt de pe Pixabay, altele de pe PngTree.
🌟🌟🌟🌟🌟
Dacă ai scris o carte ori ai o colecție de poezii pe care vrei să o publici, de acasă la orice oră, o poți face chiar în acest moment fără să cheltui un leu, adică GRATIS, apăsând aici:
- Google Partners
- Draft2Digital
- ori alte edituri virtuale. Sunt foarte multe
Mult succes!
